Cine este Carmen Grebenișan, concurenta de la Dancing on Ice. A ajuns celebră după ce a apărut la Antena 1

Carmen Grebenișan este o prezență cu experiență din mediul online, care a reușit să câștige notorietate datorită participării într-un show de succes la Antena 1. După o provocare bifată pe tărâmuri necunoscute, Carmen Grebenișan se avântă acum într-o nouă competiție, Dancing on Ice, tot la postul de televiziune. Aceasta a recunoscut că provocarea a venit pe neașteptate.

Carmen Grebenișan, concurentă la Dancing on Ice, noul show de la Antena 1

A devenit cunoscută pe internet, unde astăzi se bucură de un număr de peste 680 de mii de urmăritori. Însă mulți au reușit să o descopere pe Carmen Grebenișan cu adevărat datorită participării sale în cel de-al treilea sezon al emisiunii Asia Express de la Antena 1, acolo unde a avut-o drept co-echipieră pe prietena sa, Alina Ceușan. Cele două sunt adesea confundate una cu cealaltă datorită asemănării fizice. De curând, însă, Carmen Grebenișan a decis să accepte o nouă provocare, devenind concurenta noului show de la Antena 1, Dancing on Ice.

Cei care o urmăresc pe rețelele de socializare o apreciază pentru activitatea sa ca influencer, însă se bucură să o vadă și în ipostaze mai puțin obișnuite, precum urmează să experimenteze pe gheață, în noua emisiune. Deși a încălțat pentru prima oară patinele, emoțiile vedetei sunt constructive, astfel că aceasta recunoaște că este extrem de determinată să ajungă cât mai departe în competiție. Carmen a dezvăluit că dansul pe patine reprezintă o premieră pentru ea.

„Încă nu știu ce latură de-ale mele vor vedea telespectatorii, probabil latura mea emotivă, pentru că mă copleșesc emoțiile, mai ales când mă gândesc că evenimentul va fi unul live. Am foarte multe emoții și nu prea reușesc să le ascund. Dar, în același timp o să vadă și latura mea competitivă și ambițioasă. Mi-e frică puțin, dar de-abia aștept!”, a povestit Carmen Grebenișan, într-un interviu exclusiv pentru playtech.ro.

Carmen Grebenișan, concurentă la Dancing on Ice
Carmen Grebenișan, concurentă la Dancing on Ice

Vedeta a trecut prin schimbări radicale. Carmen Grebenișan a apelat la mai multe operații estetice

Fosta concurentă de la Asia Express locuiește în Cluj, la fel ca și Alina Ceușan, iar cele două sunt legate de o prietenie trainică, de ani buni. Carmen Grebenișan este cunoscută pentru pasiunea față de modă și frumusețe, fiind totodată celebră pentru succesul financiar obținut în urma activității din online. Aceasta este considerată una dintre cele mai bogate vloggărițe de la noi, iar cei mai mulți bani îi investește în imagine.

Faptul că și-a putut permite orice a determinat-o pe Carmen Grebenișan să apeleze la ajutorul medicilor esteticieni pentru a ajunge la forma fizică dorită. Celebra blondă a trecut printr-o schimbare importantă pe când avea 27 de ani. Aceasta și-a dorit să își mărească buzele și să recurgă la o intervenție în zona bustului pentru un decolteu mai generos. Iar acest lucru a dus la o transformare a vedetei, care în ultimii ani și-a schimbat inclusiv culoarea părului și stilul vestimentar.

Viața amoroasă a frumoasei vedete. S-a căsătorit după ce a trecut printr-o decepție în dragoste

Carmen Grebenișan spunea „DA” în fața ofițerului Stării Civile în urmă cu un an de zile. Ea și partenerul său, Alex Militaru, luau decizia de a deveni soț și soție. Cei doi s-au cununat la Primăria Sectorului 2 din București, iar nașii lor au fost chiar buna prietenă a vedetei, Alina Ceușan și soțul acesteia, Raul Tișa. Momentul special din viața frumoasei influencerițe a fost organizat în cel mai mic detaliu.

Mireasa și soțul său și-au dorit o cununie extravagantă și atipică, astfel că au decis să aleagă un dress code inedit – military syle (n.red. ținute militărești). Totul a pornit chiar de la numele de familie al proaspetei familii – Militaru. În mediul online, toate fotografiile de la nuntă au fost postate cu hashtagul #themilies, urmăritorii lui Carmen Grebenișan putând să îi admire pe proaspeții însurăței.

Carmen Grebenișan, concurentă la Dancing on Ice
Alături de soțul său, Alex Militaru, la cununia civilă

Carmen și soțul său s-au cunoscut după ce vedeta trecuse printr-o despărțire

Concurenta de la Dancing on Ice povestea la momentul respectiv că ea și partenerul de viață au început să vorbească într-o perioadă în care Carmen Grebenișan tocmai se despărțise de fostul său iubit. Pentru că sentimentele dintre ei au fost extrem de intense, cuplul a avansat rapid, astfel că în scurt timp, Alina Ceușan și iubitul lui Carmen complotau pentru cererea în căsătorie.

Iar cererea în căsătorie a fost una specială și extrem de romantică, Alex reușind să o surprindă complet pe Carmen, care nu se gândea că va primi atât de curând inelul de logodnă. De atunci, mariajul celor doi se bucură de echilibru și iubire.

„De fapt, îmi era prieten bun, doar atât. M-am despărţit de iubit, iar el, nu ştiu, a venit la momentul potrivit, a umplut un gol… am devenit iubiţi. În februarie s-a întâmplat asta. Totul s-a întâmplat repede, părinţii lui mă consideră ca fiica lor”, declara Carmen Grebenişan cu mai mult timp în urmă.

Vedeta urmează să intre în competiția Dancing on Ice de la Antena 1, alături de alte opt vedete și partenerii lor profesioniști, care au acceptat propunerea Antenei 1: Iulia Albu, Sore, Cosmin Natanticu, Ruby, Oase, Jean Gavril, Nicolai Tand și Cătălin Cazacu.

Note: This article have been indexed to our site. We do not claim legitimacy, ownership or copyright of any of the content above. To see the article at original source Click Here

Related Posts
Dollar today: how much it is trading at this Tuesday, October 5 thumbnail

Dollar today: how much it is trading at this Tuesday, October 5

El dólar hoy arrancó la semana con una leve suba de cuatro centavos para ubicarse en los $104,34 -sin los impuestos-, de acuerdo al promedio de los principales bancos del sistema financiero. A su vez, el valor minorista del dólar estadounidense se mantuvo a $104 en el Banco Nación.El mercado de cambios oficial está atravesando…
Read More
Insitu to fill Australian army's tactical UAV requirement thumbnail

Insitu to fill Australian army’s tactical UAV requirement

The Australian Army will obtain 24 Insitu Pacific Integrator unmanned air vehicles (UAVs). The UAVs will be produced at Insitu’s facility in Brisbane, says Australian defence minister Peter Dutton. “This project will enhance the Australian Army’s capabilities by harnessing the innovation and cutting-edge technologies being developed right here in Australia,” says Dutton. “Insitu Pacific will…
Read More
Cuban hockey goals await on the Avilanian court thumbnail

Cuban hockey goals await on the Avilanian court

Ciego de Ávila.-De tropiezos, inmovilismo, justificaciones y fechas de entregas incumplidas ha estado colmado el proceso inversionista para la construcción del terreno sintético de hockey, aledaño a la sala deportiva Giraldo Córdova Cardín, en esta ciudad. En septiembre de 2017 llegaron los componentes, donados por la Federación Internacional de la disciplina, y los atrasos provocaron…
Read More
Toyota: 2026 Will See The Release Of A New Generation Of Hydrogen Vehicles thumbnail

Toyota: 2026 Will See The Release Of A New Generation Of Hydrogen Vehicles

AUTOJOSH Toyota: 2026 Will See The Release Of A New Generation Of Hydrogen Vehicles Tech Published 3 days agoon February 17, 2025 Toyota is firmly committed to hydrogen cars and is actively developing a new generation of fuel cell powertrains that will outpace current technology in multiple aspects. Toyota, Hyundai, and BMW— notably collaborating with
Read More
Docker à Bamako, un travail de forçat pour une maigre pitance thumbnail

Docker à Bamako, un travail de forçat pour une maigre pitance

Par notre correspondant à Bamako Diemba Moussa Konaté le 18/02/2022 à 13h17 © Copyright : Le360/ Diemba Moussa Konaté. Nombre de jeunes ruraux ont rejoint Bamako à la recherche d’un avenir meilleur. Certains sont devenus «dockers», c’est-à-dire porteurs de charges lourdes et pas forcément dans les ports. Quand les uns le sont temporairement, d’autres en…
Read More
Index Of News